* avea sentimentul acela al nelinistii, nesigurantei si al aventurarii. nu a privit o clipa inapoi, urmarind peisajul care se derula regresiv, in timp ce autobuzul mergea mai departe. la urma urmei de ce ar face-o? lasa in spate oraselul mic si banal, unde fiecare noutate era aceeasi poveste cu alte persoane, unde lumea ramasese traditionala si monotona, intarziata si ratacita in timp, naucita de viteza luminii cu care restul lumii e obisnuita sa evolueze. nu lasa in urma nimic spectaculos care sa straluceasca sub lumina reflectoarelor, nici macar teribilismul adolescentin al copiilor de azi si ciudateniile vreunei persoane a-tipice si antisociale, nu lasa in spate niciun mister si nici regrete. parintii au acceptat sa o lase sa isi urmeze visele, nu usor, dar aprobator cu capul inclinat un pic intr-o parte, apatici dupa tineretea in care si ei simtisera poate limitarile orasului mic, cand poate si ei visasera mai departe.
* trecuse o bucata de timp si asa cum stia de la altii trebuia ca sa fi fost deja la jumatatea drumului. nu mai avea stare pe scaun, parea ca amortesta intruna si se foia nelinistita. incepuse sa ii fie cald si sa ii transpire mainile, sa isi muste buzele, muzica din casti parea plictisitoare... inca putin.... inca putin... inca putin.... isi tot zicea in soapta cu capul sprijinit de geam, cu ochii infometati, atintiti catre drumul ca incepea sa se largeasca tot mai mult, pe care incepusera sa apara reclame, pe care masinile mergeau cu viteza... catre Marele Oras.
* poate ai crezut ca povestea incepe aici, nu nu nu... e doar punctul de interes al povestii, de clansatorul. de cand era mica a visat si a sperat ca undeva in lumea asta sa fie ceva mai mult, ceva diferit, ceva care sa o faca sa isi doreasca mai mult, avea nevoie sa creada ca undeva exista un loc unde persoanele diferite ca ea isi au un rol normal in randul lumii, natural. era o fetita doar pe atunci si cu varsta au venit si filmele de la televizor si muzica preferata, noua. nu avea afise cu actori ori cantareti atarnate pe pereti in camera, nu avea nevoie de asa ceva, le stia toate trasaturile pe de rost si deja stia ce parfum purtau din amintirile momentelor cand visa sa-i cunoasca real.
* in Orasul Mic era genul de persoana pe care vroiai sa o ai in preajma, era simpatica rau si ciudata, excentrica poate pe alocuri dar invizibila de altfel, era mereu inconjurta de oameni si singura totodata, era persoana ce nu trebuia sa lipseasca, dar totusi un accesoriu. lumea din Orasul Mic, invaluita de limitarile micimii, nu vedea dincolo de orizontul limiat, erau prea fascinati de lumea lor mica si banala ca sa poata sa inteleaga ceva din atitudinea ei, din gandire, din aspiratii. avea nevoie sa creada ca ea este facuta pentru un rol mult mai mare, ca este mai mult de apreciat in ea, la ea, decat o desconsidera cei din jur asa ca... asa ca iat-o! dupa multi ani, pleaca de acasa sa dovedeasca tuturor ca poate nu o fi ea o personalitate celebra dar sigur e un colt de stea undeva adanc in ea.
* a ajuns. era cald, vara, soare. orasul parea parca sa i se deschida, imbratisand-o cu stralucirea lui. s-a retras undeva la umbra, coplesita de agitatia oamenilor din jur, a zgomotelor, de vivacitatea si vibratia vietii moderne. Hellooo Big City! si-a zis zambind chic, aprinzand tigara din coltul gurii, potivindu-si ochelarii cochet, batand incet din picior ritmul repeitiv al piesei preferate din casti. s-a simtit coplesita mul timp. mult timp inima i-a alternat, cand nelinistita cand surprinsa, cand tematoare. era deja maturizata un pic si varsta incepea sa ii ceara sa isi incepa viata independent. a fost si foarte surprinsa un timp dar si deziluzionata. uneori plangea chiar, de ciuda ca nu poate inca mai mult, ca era inca mica. gandul ca in spate o astepta Orasul Mic o facea sa isi scuture capul ingrozita si sa isi stearga determinata ochii, sa stinga lumina si sa doarma linistita ca maine e o noua zi, o noua zi in care orice e posibil... in Marele Oras.
* a avut suisuri si coborasuri. a intalnit tipi interesanti, a iubit a suferit, dar nu a pus niciodata genunchiul jos, a ramas in picioare, cu mandria intacta, cu ochii inlacrimati dar din care nu mai curgea nicio lacrima. are acum mai multi prieteni dar tot singura e. pana la urma a mai si plouat, cu nori negrii si mari, cu picuri reci si vant aspru si mult timp soarele din prima zi nu s-a aratat, decat mai tarziu, mai apoi s-a ascuns din nou. s-a obisnuit si cu asta, si cu tot, a devenit parte din si imuna totodata. nu s-a gandit ca dupa atata timp o sa ajunga le fel de nelinistita, cu acelasi nod in gat al emotiei si stomacul strans, fara stare, avand continua impresie de amorteala, fastacindu-se parca pe acelasi scaun al autobuss-ului. undeva, cumva parea ca luase cu ea, in ea o parte din Orasul Mic, care parea sa ii tina ghinion de cand se nascuse. putea sa zica acum cu mandrie Traiesc in Marele Oras, si sa se simta la fel de mica. a incercat sa isi urmeze visele si inca incearca, s-a bucurat de toleranta si aprecierea Orasului pentru Nou si Diferit, ca in cele din urma sa descopere ca nu exista un fel de diferit ci o varietate naucitoare, ca a ramas la fel de singura si de diferita, dar intr-un oras mai mare. a descoperit mai mult-ul dar nu vrea mai mult, vrea mai putin, un putin pe care il doreste si mai mult, cu pumnii stransi, ochii inchisi, sperand ca de data asta va fi mai ok.
* ciudat cum Marele Oras nu e asa mare si nici asa spectaculos cum se vede prin sticla de la TV. incet, aerul inhalat i s-a impanzit in toata fiinta. a ajuns imobila, ochii ficsi, nepasatoare, intr-o continua transa, o continua rutina, o continua goana extenuanta dupa vise si o neintcetata lupta de supravietuire. cu capul pe geam se uita cum luminile se aprind consecutiv si noaptea se lasa incet peste Marele Oras, constientizandu-si poate dependenta... alteori evita geamul, intinsa pe spate in pat, cu ochii inchisi, visand, zambind, aducandu-si aminte de o fetita care visa sa ajunga undeva unde sa straluceasca, zambeste pentru ca desi nu mai e acea fetita undeva in ea inca mai vietuieste trairea aceea, pentru cateva clipe e si ea dincolo de sticla televizorului, isi traieste visele unei fetite din Orasul Mic, care a ajuns o tanara femeie, singura, in Marele Oras...
* Eeeeh... De fapt nu e chiar asa de rau... zambestea amar, dar sincer...
