am mai fost odata aici

* am mai fost odata aici... de nenumarate ori. poate nu in acest pat, ori in aceasta camera si in mod cert la ore diferite dar... aici am mai fost odata... de nenumarate ori, tarziu, stingand lumina, lasandu-ma inecat in intunericul camerei, in pat, acoperit de patura, cautand forme... raspunsuri undeva dincolo de umbra. am tras usor perna de sub cap, asezand urechea pe pat mai aproape de piept, cum s-ar zice, sa imi ascult inima. imi auzeam usor si genele atingand asternutul, cum ochii incercau si ei sa desluseasca raspunsurile alaturi de ureche.
* mi-am adus aminte incet linistea, apoi temerile, calmul si graba... de cele mai multe ori nu stim sa pretuim momentele inedite, nu avem rabdarea si tactul. imi aduc aminte cum eram mic si plangeam noaptea sub patura, de ciuda si de teama in acelasi timp, ca eram prea timid sa ma destainui vreunei fete ce imi placea si cum mai apoi ajunsesem sa ma tem sa pierd vreuna ce imi era draga, ori cat calm si liniste interioara ma domina cand stiam ca ea are ceva ce mi-as dori sau temerile de a nu pierde ceva inainte sa il am de acum...
* am mai fost odata aici de nenumarate ori dar niciodata ca acum cand imi simt propria prezenta in pat, cand simt nevoia sa schimb si sa inteleg mai multe, cand vad clar si inteleg, dincolo de mine si de tine si de pat, ori de bataile inimii insiruite de atatea ori, cand mai repede, cand mai domoale, pierdut sau regasit...
* e greu sa explici uneori ce traiesti personal dincolo de coordonatele si etalonul inerent normalitatii. tot astfel mi-e greu sa descriu cum ca e ceva care dincolo de fericire ori tristete inseamna mult mai mult, ca persoanele pe care ajungem sa le pretuim pot insemna mai mult decat determinantii unor sentimente puternice reiesite tot din mentalitatea egoista de a da si a primi si mai mult. sunt momente care sfideaza normalitatea, sunt trairi care demititzeaza idealurile, sunt clipe semnificative in care realizam micimea lucrurilor pentru care consumam atatea batai de inima in van.
* in cele din urma intunericul camerei devine clar si iti zici acum inteleg!.. si toate accidentele petrecute iti releva ordinea fireasca, dincolo de monotonia dezordoanta a unei normalitati impuse. si astfel pricepi ca... poate cele mai dificile decizii sunt si cele mai indicate, ca uneori incercam prea mult si alteori unde nu trebuie dar ca nimic nu este o intamplare oricat de accidental ne-ar parea, si cand o sa adunam destule accidentele unul langa altul si privim imaginea de ansamblu... atunci si doar atunci intelegem.
* ajungem des aici, poate nu in acelasi pat si poate nu la aceeasi ora si nu intelegem mai apoi cum de reusim de fiecaredata sa uitam solutia si sa ne pierdem in graba si in temeri... caci numai atunci cand bataile se aud domol si ochii incet isi gasesc odihna... de fiecaredata cand ajung aici.Photo: Just Sleep by thebjoernsons