* s-a intamplat din nou... asa cum s-a intamplat si in alte dati si cum, se pare, continua sa se intample de fiecare data. am cedat din nou, inoportun si irational... desirabil si imposibil. o continua cauzalitate determinatoare de efecte-eroare, un cerc vicios care se rupe cu fiecare revenire la realitate in disgratia impotentei haotice... un cerc vicios care se inchide dureros cu fiecare dulce moment de visare...
* am indraznit sa sper... din nou. fara regret dar, ca de fiecare data, parca imposibil... irealizabil. indraznesc sa sar in apa... uitand parca precedentul.. lasand pentru o clipa, pe mal, teama si dezbracandu-ma de tot ce a fost pentru ca... pentru o clipa... atingand apa sa... cedez, purtat de apa. pana cand ma trezesc singur.. luptand impotriva curentului infailibil, impotriva fatalitatii iminente. ma las apoi dus usor de apa... in deriva, asteptand ca apa sa ma aduca inapoi la mal... al un anumit moment... intr-un anumit punct.
* am sperat, asa cum am facut-o si alte dati, ca... poate... macar de data asta si singura data... si prima va fi altfel. sunt un Sisif care isi impinge de fiecare data piatra inapoi in vale... in albia raului.
* inca nu m-am desteptat... si acum, dupa atatea scufundari si realizari si redresari inapoi pe uscat... sa ma pierd ultima data, fara posibilitate de redresare, de revenire... sa ma pierd complet si sa ma inec sfaramand cercul vicios o ultima data, refuzand sa cred ca exista un destin.. un nou esec propriu care sfideaza insasi imposibilitatea prin propriul sau curs...
* mi-a parut ca nu ai inteles... de multe ori si... mi-ai demonstrat contrariul. undeva vreau sa cred ca intelegi acum... desi parca substratul prelungea, prin insasi obscuritatea sa, atat trairea cat si speranta care.. surprinzator sau nu.. nu am reusit sa o pierd pana acum. am obosit intens pana acum dar... se pare ca undeva pentru tine am reusit sa pornesc din nou, greoi, ca un mecanism ruginit, alimentat de... ceva exterior si inedit.
* imi tot spun ca e o copilarie, un capriciu... o excentricitate care vreau sa mi-o permit indiferent de cost. de fiecare data acest gand se loveste de [paradoxal] un singur moment... care alimenteaza tot... care de atunci pare inepuizabil... si am incercat, crede-ma!, am incercat sa ma conving, sa imi conving propriile simturi, sa vad cu ochii mei ca pot gasi ceva care sa ma indeparteze... sa imi scutur capul si sa ma dezmeticesc... ori am ajuns sa ma complat in aceeasi traire... in aceeasi pornire... spre acelasi moment-punct, in alta coordonata temporara.
* ...zambesc acum.. hmm! tamp probabil... ma amuza gandul ca pretuiesc acea clipa-traire continua ca ceva propriu... personal... pentru ca ceea ce am regasit atunci in tine a explodat intr-o reverie exaltata de aerul placut adus din vremurile de odinioara improspatat de specialul actual si intim pe care am ajuns sa il pretuiesc ca personal... pentru ca vreau, in apatia mea fara de leac, sa cred ca doar eu il vad...
* poate... poate e un capriciu. dar stiu ca vreau. stiu ca pot. stiu... tu stii asta? dar nu pot... nu singur... nu peste vointa ta.. nu pot.
* poate e totusi la fel de reala trairea precum o simt...
* poate.. poate e ultima data..
* poate am gresit... gresit... gresit... shit!... am gresit?
photo: Breathe Life by `larafairie | powered by Deviantart.com
music: Bright Eyes - First day of my life + Demien Rice - Cheers Darlin'
* imi rasuna, zambind, in urechi vocea ei ' nu vrei sa vii la o cafea?'
* 'neata!' am deschis usor ochii, tinandu-i stransi, privind printre gene, orbit fiind de lumina puternica ce inunda camera prin fereastra deschisa... 'neata...' i-am raspuns adormit... m-a sarutat grabit si s-a ridicat usor din pat 'ma duc sa pregatesc niste cafea...'. o priveam zambind absent, clatinand capul in semn de acord, urmarind-o cu privire calma in timp de se indeparta iesind din camera...
* era o camera mica si racoroasa, pe geam intra aerul tare al diminetii.. era o senzatie placuta de pat strain, cald inca... purtanad intre asternuturi parfumul pielii ei... am inceput sa privesc camera in lumina diminetii si fiecare colt al ei si fiecare colt al patului imi aducea nu doar in minte ci si in simtiri noaptea trecuta...
* atarnam in pat cu ochii inchisi ametit inca, ascultand muzica din fundal si numarand amuzat bataile inimii... imi pulsau tamplele si imi ardea corpul sub zapuseala de vara... din cand in cand fereastra deschisa aducea usoare adieri de racoare... a revenit in camera tacuta. nu am deschis ochii pana nu am simtit-o intinzandu-se alaturi in pat... ii simteam prezenta prin toti porii cu toate simturile. am inchis ochii la loc si m-am lasat purtat de dulcea amorteala si toropeala din camera. ni s-au atins.. atunci pe intuneric, mainile pentru prima data intr-un mod cutremurator...
* am ajuns sub dus... o auzeam prin perete umbland prin bucatarie. simteam cum apa fierbinte ridica in abur parfumul care ma imbatase toata noaptea... am inchis ochii lasand dusul pe crestet sa imi ude tot corpul... ficare atingere... fiecare picatura ma trimitea inapoi catre fiecare atingere a mainilor ei...
* se crease o frantura atunci in timp... atat de rapid se scursese la un moment dat si acum se oprise in loc.. nu mai tin minte cand ajunsesem sa o sarut... ori deasupra ei imbratisat de bratele ei de dupa gat... mi-am lasat o clipa obrazul sa lunece alaturi de al ei, apoi buzele catre spatele urechii alunecand mai departe catre gat, acoperind fiecare forma pe care o dezveleam cu o sarutare... o ascultam cum respira neregulat, imbatat de parfumul pe care corpul sau incins il purta ca un abur desupra formelor line... o clipa timpul s-a pierdut... si noi... amandoi intr-o singura miscare... privind insetati in ochii celuilalt... sorbind insetati de pe buzele celuilalt. o alta clipa, un moment... ascultand, cu corpurile inclestate in ultima traire, bataile accelerate din pieptul celuilalt...
* mirosea a cafea in toata casa cand am iesit din baie... pregatise micul dejun si acum astepta pierduta printre ganduri sa vin in bucatarie. am intrat zambindu-i, mi-a zambit inapoi siret, urmarindu-i privirea in timp ce imi urmarea miscarile. m-am asezat la masa. 'hallo! ce faci?' - zambind, strangand un pic ochii, atenta la reactia mea, pierduta parca si ea in clipele petrecute cu cateva ceasuri in urma... am suras... cautand in privirea ei unde o purtau gandurile... 'hallo.. bine..' am raspuns cu o voce pe care nu o recunosteam...
* si-a aprins, revenind pentru o clipa in prozaic - un gand fugar poate, o tigara... a tras insetata lasand fumul sa curga mai apoi incet printre buze... sorbea absenta din cafea, privind o clipa in gol... strangandu-ma de mana caci imi simtise privirea.. atunci... mi-a spus ce stiam deja... banuiam, dar parca acum, dupa noaptea trecuta... era ultimul lucru pe care il vroiam sa il mai stiu... cu o privire descumpanita si o grimasa nervoasa pe post de zambet in coltul gurii... am privit-o trist... 'stiu.. mi-am dat seama..' - incercand sa ascund...
* am plecat mai tarziu de la ea... plutind.. imi rasuna, zambind, in urechi... vocea ei ' nu vrei sa vii la o cafea?'...
music: Library Tapes - feelings for something lost in two parts (pt.2)photo: ~revnant86 - Kiss | Deviantart.com
* pleca mereu ochii pierduta cu o usoara cautatura intr-o parte, in jos.. ma nelinistea un pic pentru ca.. desi ii observasem in timp trasaturile si toate miscarile, puteam sa anticipez ce va urma dar niciodata ce a fost.. la ce se gandea atat de pierduta.
* uneori avea o bucurie zglobie in ochi, o bucurie care numai un copil trist o arata foarte rar. era ceva iradiant in acel zambet si acea licarire din ochi. mi se rupea sufletul cand o vedeam. simteam si vedeam vadit ca suferise inainte. nu mai era copil, dar licarirea aceasta ramasese cumva din urma, o alta fata a aceleiasi persoane, una noua dar ratacita in alt timp.
* tot timpul simtisem ca era ceva intunecat dupa colt. era prea bine si prea dintr-o data. trecuse prea mult timp in disperare, traisem prea multe zile in agonie inspaimantandu-ma de mine insumi... in acel moment imi parea ca as pierde timp pretios sa pun sub semnul indoilelii acea liniste de dupa furtuna. imi parea ca trebuie sa recuperez timp pretios. pentru un moment uitasem sa mai fiu vigilent si calculat si am inceput sa sper.
* as minti sa zic ca nu stiam cum se va incheia. si nu pot sa imi explic daca as fi suferit mai putin daca m-ar fi surprins totul. imi tot spun ca undeva am exagerat totusi.. ar fi trebuit sa fi ramas la fel de ascutit si de atent. insa ceva murise in mine in punctul cand am cedat. nu fata de ea... pentru ea simteam la fel de intens.
* poate acelasi lucru ma aduce aici si azi. e aceeasi perioada, alt an... a trecut ceva timp.. dar ca un tipar recurent, a ramas un unghi fix, o umbra, un moment de repornire, o resetare. desi am continuat atunci sa merg mai departe.. cred, de fapt, ca nu am plecat niciodata de acolo. se mai intampla sa mai trec pe acolo si mereu simt o ghiara rece in ceafa.. pleca capul in celalta parte mergand mai departe.. ma surprind in reluarea, parcurgand si reparcurgand momentul in continuu.. chipul ei in seara aceea... zambetul inghetat.. privirea sa goala.. 'iti promit!'. oare pe ea ce o determina sa se piarda, cu capul plecat usor intr-o parte si cu ochii pironiti cu o cautatura descumpanita in jos?..
* imi placea sa cred ca am doborat imposibilul.. toti spuneau ca nu va merge si a mers.. vroiam sa cred ca va si tine chiar daca nimeni nu ne dadea vreo sansa.. poate ca nu a mers deloc.. nu avea cum sa tina.
* se spune ca iubirea in fapt s-ar putea sa nu fie o daruire reciproca, ci o simtire personala, o daruire personala prin care fiecare in noi insine ajungem sa iubim pe cineva pentru noi.. se spune ca fericirea este ceva personal.. se spune ca nu este pentru altruisti.
* uneori imi place sa ma gandesc diferit. in acele momente imi imaginez cum ar fi fost ca ea sa fi avut dreptate.. in fapt sa o fi mintit grosolan. incerc sa imi imaginez ce fel de om as fi fost ca sa inteleg ce fel de om a crezut ca sunt. si nu ma mir... pentru ca acum si mie imi pare in-credibil.
* imi pare deranjant, iritant sa constientizez ca ceea ce m-a dat peste cap cu adevarat.. nu a fost acel anticipat deznodamant, oricat de tare am cedat atunci pentru ca nu puteam accepta realitatea... nu.. cel mai tare ma taiase adanc si irecuperabil vreo doua saptamani de agonie.. o toamna blestemata inaclita in sangele amurgurilor, in sevraj.. sufocat de mirosul cadaveric al gramezilor fumegande de frunze arse intampinate de atatea ori in plimbarile infernal de lungi, departe de calustrofobica incapere... pe peretele careia ii recunosteam toate umbrele..
* am murit atunci. irecuperabil.
* am fost genul de copil, o lunga perioada de timp, bolnavicios.. genul de copil pe care il regasesti iarna la fereastra, dupa perdea, privind trist, cu lacrimi in ochi, cum se joaca ceilalti copii afara. nu mai sunt acel copil dar... se pare ca nu s-au schimbat prea multe. e totusi mai usor de trecut peste.. stiind ca nu e ceva nou.
* nu pot sa nu regret. oricine care spune ca omul nu trebuie sa regrete este un dobitoc. din regretele greselilor invatam. a fost palpitantun soi de calatorie in montagne russe, adrenalina si euforie maxima dar am ajuns la capat cu stomacul intors pe dos, cu greata, ametit si am mai descoperit si ca am fost furat.
* nu regret atat de mult ce s-a intamplat cat regret ca imi lipsesc toate acele lucruri... un moasochism patoligic, o intoxicatie psihotropica, un sevraj imbatabil, boala si frigul de afara.. de aceea.. de aceea nu pot lasa sa se mai repete.. pentru ca am descoperit ce era in spatele acelei priviri... si pentru prima data am inteles, am inteles..am inteles. nu era nimic.. din ce era intre noi. acolo era lipsa... golul.. umbra, demonul, boala... era privirea acelui copil... ascuns dupa perdea... la fereastra...
