Eu nu cred in imposibil.

* eu nu cred in accidente. dar cred in alegeri, in sansa si in trairi. am evitat mereu regretele si am incercat sa invat si sa ma inteleg mai bine din alegerile facute. adevarul este ca... e imposibil sa nu regreti iar timpul ramane dusmanul principal. uneori o fratiune de secunda e deajuns sa irosesti o sansa. ne definim ca oameni prin capacitati exprimative is rationale si totusi ne exprimam atat de greu si de lent trairile. ne e prea teama si traim o existenta ermetica si de multe ori disimulata. nu stim clar sa disociem intre ce vrem si ce avem nevoie, daca nu trebuie sa conicida acestea sau pe care varianta sa o adoptam in procesul decizional.
* eu nu cred in destin dar cred in scop si mijloace. nu exista predestinare dar exista mereu un scop. uneori suntem prea absorbiti de propria persoana si de binele nostru ca sa ne dam seama de la la inceput care este scopul lucrurilor ce ni se intampla. uneori intalnim oameni care sa ne ajute sa mergem mai departe - alteori ca sa ajutam noi, unele experiente sunt nefericite - altele ne satisfac asteptarile, dar, dincolo de toate acestea, mereu iesim in castig, fie ca pierdem fie daca am castigat. uneori iei decizii si de multe ori nu iti sunt pe plac, alteori o sa ranesti pe cineva cu ele ori sa te ranesti singur. dar sunt unele dati cand deciziile pe care le faci sunt cele corecte, chiar daca nu simti, chiar daca te doare, chiar daca din acel moment ceva te roade in piept, undeva simti ca e decizia buna. oare si atunci e vorba de sansa? cum poti sa nu regreti? mi se pare inuman si o ipocrizie sa zici ca nu ai regretat nimic toata viata. poti sa regreti inceputul sau sfarsitul, sau poti sa regreti ce ai fi putut avea. orice ai face o sa fie mereu ceva de regretat. peste unele trecem, peste altele nu. toti avem secrete si doar daca o sa incercam sa ignoram unele probleme nu inseamna ca nu te vor roade si mai tare cu cat incerci sa uiti. nu stiu daca istoria e repetitiva... dar asa ar fi de preferat. ii spunem a doua sansa. oare e prea mult sa ceri inca una?
* eu nu cred ca a fost o intamplare.. sigur nu am simt-o ca fiind astfel. daca stau sa ma gandesc nu a fost ceva inedit si nici surprinzator. a fost ca si cum era deja acolo si nu stiam ca o port in mine. dulcea familiaritate, genul de senzatie pe care il ai cand un miros deosebit te poarta inapoi in timp, acea piroteala si usoara senzatie de concomitenta dimensionala atunci-acum. pentru moment cred ca oricine simte ca are mai mult decat poate sa duca. poate ca e si vorba de o usoara coplesire, poate e si vorba de panica. o vezi pentru prima data fara sa ai nici cele mai mici asteptari si la un moment dat o clipa privirea iti scapa in ochii ei, ea uitandu-se la tine si pentru cateva clipe secundarul se agata imobil de privirea voastra. e un fel de recunoastere acolo, ca si cum descoperiti in ochii celuilalt ceva ce doar voi doi stiti. si te panichezi. secundarul incepe sa bata, timpul trece grabit si pana sa te dezmeticesti e prea tarziu. o sa iti aduci intr-una aminte mai apoi pentru ca a fost acolo, sansa, persoana, si ai lasat-o sa treaca si nu poti sa nu te intrebi ce ar fi fost daca eram mai atent? sau de ce nu am zis nimic?, de ce nu i-am aratat? si totul se rezuma la un vesnic ce ar fi fost daca? peste unele treci, altele te vaneaza tot timpul la fel cum unele lucruri sunt asemantoare si si se intampla mereu iar altele doar o singura data.
* eu nu cred in minuni si sunt pesimist. si totusi... daca ti se mai acorda o sansa, ce faci? data trecuta te-ai grabit si ai fost stangaci, si ai tot regretat de atunci si acum sigur o sa ai grija ca iti pregatesti totul si ai grija sa verifici fiecare decizie de cate zece ori si ajungi sa te pierzi in proces. nu am stiut sa fiu meticulos prima data iar a doua oara am aratat prea putin. dar este poate problema cea mai mica pe langa egoism. ne pierdem atat de mult in ce simtim noi si ce vrem si ce avem nevoie fara sa ne dam seama ca nu intelegem de fapt esenta legaturii dintre doi oameni. nu trebuie sa il tratam niciodata pe celalalt ca mijloc pentru atungerea satisfactiei si scopurilor noastre ci ei in sine sa fie scopul si implicit satisfactia. nu trebuie sa te intrebi daca e persoana potrivita sau daca o sa te faca sa te simti implinit, trebuie sa te intrebi daca tu esti persoana potrivita si daca poti implini cealalta persoana.

* eu cred in absurd si in dezordine si in imposibil ca fiind dimensiuni supraestimate si limitate in fapt. as cere prea mult o a treia sansa dar nici nu pot sa stau de-o parte si sa ma tot intreb ce ar fi fost. sunt momentele in care intelegi ce te leaga cu adevarat de cealalta persoana si oricat de mare ar fi pretul vei lua decizia care ii va face ei bine, pentru ca oricare ar fi situatia acum ai inteles care trebuia sa fi fost scopul de la inceput. si totusi ai avut doua sanse, ai invatat din ele, oare degeaba?.. eu sper sa fie un scop final undeva dincolo de absurd si de haos, pentru ca nimic nu e imposibil.
Imagine: Impossible is nothing by riz4l