* zgomotul surd al strazii, milioane de picuri clipocind, scurgeri, burlane, baltoace, picurii care se preling de pe umbrele, zgomotul avelopelor angrenand ploaia pe carosabil, susurul apei scurgandu-se spre calanlizari. e multa agitatie cand ploua, mult zgomot, te simti timorat oarecum, incerci sa eviti contactul cu mai orice, sa nu te stropeasca, sa nu te mazgaleasca, toata agiatati si zgomotul te oboseste, te epuizeaza. abia iti tragi sufletul pe un scaun in autobuz, ferindu-te necontenit de umbrelele ude ale celor care urca. cand ajungi acasa nu iti poti reveni, urechile iti tiuie, te simti vlaguit iar cei patru pereti ai casei te izoleaza de zgomotele ude ale ploii. adormi repede si obosit.
* canicula este poate cea mai vulgara. e prea cald, e prea istovitoare temperatura, obosesti repede, incerci sa nu faci mult efort, sa nu te consumi, incerci sa te racoresti la umbra si totusi tot simti cum ti se preling pe spate picurii de transpirtatie. esti agitat si totodata imobil, tensiunea creste in fiecare capilara, vena... mintea iti incetineste si buzele uscate gasesc prea dificil sa se miste, muscandu-le din timp in timp, tracand limba peste ele. totul pare ca se misca cu viteza uimitoare, doar timpul pare sa se oprit in loc, ca si tine, la umbra. e mult zgomot si multa miscare, masini, autobuze, oameni grabiti... totul vazut prin aburul de fata morgana, determinat de caldura degazata de cimentul incins. zgomotele par indepartate, mugind in surdina, ne-atingandu-te dat totusi obosindu-te mental.
* milioane de particule cristaline, ninge. casa e prea sufocanta, afara prea frig. totusi iesi din casa cand nu mai poti respira deloc, te imbraci mai gors decat necesar, caldura din casa te-a inmuiat destul ca sa te reprime cea mai mica pala de vant de afara. pana nu iesi afara nu iti dai seama de zgomotul din casa: de bazaitul frigiderelor, de picuratul apei de la baie de la vecinu de deasupra sau televizorul celui de vis-a-vis, nu iti dai seama de zgomotul pe care il produce apa fierbinte circuland prin tevi si calorifere si poate nici de cainele vecinei de la ultimul etaj. cand iesi afara... timpul ramane suspendat, agatat in caderea aplanata a micilor cristale de apa, urechile incep sa iti tiuie de la diferenta zgomot-liniste. cad milioane de fulgi langa tine, se sparg de beton, de masini, intre ele si totusi este o liniste fascinanta. lumina pare stranie si ai impresia ca intreg Universul se revarsa pe pamant, cu atmosfera cosmica ce suspenda miscarile, cu milioanele de stele care acum se rup din cer si se astern pe pamant. e o cadere masiva si nu se aude niciun zgomot, doar oamenii, intervenind, tulbura aceasta liniste incredibila, amplificandu-se din cauza frigului.
* de ce e asa de liniste cand ninge?...
Foto: silence by freakeesh
