*O singura viata si un numar infinit de alegeri, majoritatea gresite... suna cam nedrept, nu-i asa? Ceea ce e cel mai ciudat e ca.. desi suntem perfect constienti de circumstantele determinate e alegerea noastra, ceea ce indica un oarecare grad de anticipatie deductiva determinata a-priori sau a-posteriori,totusi ne scapa cateodata un anumit aspect, amanunt care sa ne surprinda, aratandu-ne ca Roata motorului universal s-a uzat si mai greseste din timp in timp tiparul. Apoi te trezesti la capatul unu sir intreg de greseli pe care deja le faci de ceva timp si nu poti sa le mai indrepti dar te opresti totusi si incerci altcumva mai departe. Dar ce o sa faci la finele celor cel mult 10 decade? iti vei da seama ca tot a fost un singur fir neintrerupt de epxperimentari gresite, care ti-ar putea folosi dar.. cand? caci timpul ti-a cam trecut batrane...*Imi place sa cred ca sunt una din singurele fiinte umane care mai poseda 'umanul' si sunt in cautarea celorlaltor specimene pe cale de disparitie.. dar nu mai sunt sigur ca mai vreau sa caut. A inceput ca o joaca si acum o iau mai in serios cum nu am considerat altceva vreodata. Timpul a trecut si pretentile mele au crescut atat de mult incat ma intreb daca nu cumva am nasul la purtare sau daca am rezervele si potenta necesara sa pot face fata luxului noilor mele pretentii.
*Stiu ca am trait si inca traiesc gresit, dar pot distinge binele de rau ca bobul de orez de cel de piper si nu pot sta de o parte si sa privesc cum altii incearca sa isi franga gatul langa mine, ba chiar facand acelasi tampenii si urmand poate acelasi fir. Pentru asta sunt blamat si judecat in consecinta. Da, stau ca model, negativ: sunt ceea ce tu nu trebuie sa ajungi, pe chipul meu vei vedea limitele ce nu trebuie sa le depasesti. De alta parte te invit sa ma critici, atata timp cat poti zice ca ai cunostiinta de ceea si cine sunt si experientele din cele doua decade traite pana acum. Usor nu a fost pentru ca eu am preferat sa raman pe loc si sa refac ce stricasem si am ajuns sa nu ma mai misc de loc..
*Sunt perfect constient de nebunia mea si nu o consider nu mult mai grava decat continua depresie si bipolaritatea emotionala, mitomania si ignoranta ce domina toate societatile. Oare gresesc vrand sa ajut? Stiu ce as putea face pentru mine dar nu vreau pentru ca nu pot face asta fata de o persoana pentru care mi-am pierdut respectul. Stiu ce, cine si cum sunt, ce am facut si fac, unde gresesc. Si nu fac nimic. Dar asta nu inseamna ca nu stiu ce sa fac, dar poate ca nu vreau... te-ai gandit la asta?
*Mereu trebuie sa imi para rau cand incep sa ajut. Da, stiu, alta prostie.
m-am saturat sa nu priceapa nimeni si sa isi puna mereu toti egoul si orgoliul la inanintare varsanu-mi cenusa in cap cu forta, nu e nevoie... pot sa plec si singur fara 'imbranceli'...
[Photo: Gustave Doré, Illustration for John Milton's Paradise Lost *** 'The Fiend looked up, and knew/His mounted scale aloft: Nor more; but fled/Murmuring, and with him fled the shades of night' Book IV, 1013–1015 ]
