Ce sa intampla atunci cand te astepti mai putin?

* ce sa intampla atunci cand te astepti mai putin? unde ne refugiem, in ce, cum? catre cine, catre ce alergam atunci cand cautam liniste..?
* toti avem acel moment al unei zile, acel colt din casa, acel loc din lume, acea piesa, carte, film, prieten, ceasca de cafea sau de ceai, ciocolata calda, un album de poze...un vis frumos... un refugiu, un zambet... un zambet de confort, de multumire, de satisfactie... ingrendientul necesar care sa indulceasca pastila zilnica sau incomoditatea adunata de ceva timp, stres, probleme sau suparari.
* nu vrem sa recunoastem, poate din teama sa nu acceptam dar... acest element infim si atat de important este liantul atat de subtire dintre prozaicul extenuant si momentul in care acel gust binecunoscut ne invadeaza gura, cand acel zambet se manifesta instantaneu.. e momentul in care toti muschii se relaxeaza, ochii se inchid ca un automatism de relazare, fata se destinde si o intreaga stare de bine ne invadeaza cu caldura. in acel moment creierul nostru nu poate concepe raul. ignoram si mai mult, negam absolut posibilitati negative intr-un astfel de moment.
* totusi din cand in cand intervine un acel trouble in paradise, un moment nesuferit in care imposibilul are loc, in care universul, accidental, a produs o variabila independenta in locul constantei atat de dulci si linistitoare. cartea se termina brusc si macabru, prietenul te tradeaza, casa devine brusc banala sau neincapatoare, cafeaua s-a schimbat sau ceaiul nu mai are acelasi gust cum in ceasca care s-a spart... trenul ori masina nu ne mai duce nicaieri ci pare ca nu mai ajunge la destinatie, o poza din albumul pe care l-ai rasfoit de atata timp contine un amanunt desgustator pe care nici nu l-ai bagat de seama si care acum te reprima... visul frumos devine cosmar... si cu cat te agiti mai mult cu atat te adancesti in visul urat, cu atat lucrurile au mai putin sesn si ti-e mai greu sa te trezesti, desi asta a devenit brusc si frapant realitatea... te incapatanezi sa refuzi... linistea ta... linistea ta... calmul... all gone! pare delirant... independent de tine, universul intreg comploteaza, prin fiecare rotita a mecanismului sau imens, impotriva ta.
* pentru tine e de neconceput... imposibil, ireal... dar nici nu iti inchipui asa ceva... sorbi linistit, citesti multumit paginile cartii sau privesti de sub plapuma filmul preferat, zambesti apatic la albumul de poze sau povestind cu prietenul tau amintiri... visezi zambind... fara sa anticipezi ca astfel... iti adancesti o salbiciune si contribui la propria otrava...
* cel mai dulce medicament e cel care te omoara incet...
* ce sa intampla atunci cand te astepti mai putin? Imposibilul.

Aici jos, cand toti zboara sus...

* am inceput sa ma ingrijorez mi-am zis cu vocea inceata. pana acum ceva timp paream sa ma descurc cumva, acum... nu mai pot sa fiu altfel, altul. nu mai pot, nu mai pot. am inceput acum sa vorbesc cu mine insumi si sa imi zic cu voce tare, sa ma dojenesc cateodata cand... incep iar sa sper. o zic tare sa ma conving, sa ma aud nu doar in cap... sa ma asigur. am inceput sa ma ingrijorez caa.. nu mai stiu sa ma constrang... sa.. sa ma limitez ba nu! ai vrea poate sa zici ca ai vrea sa poti iar sa nu mai impui atatea.

* mereu am fost asa... si asta o tot zici sperand poate vreo clementa? uneori esti.. un..a... un cabotin reusit, dar nu uita ca mereu strici efectul pentru ca nu stii sa te complaci intr-o situatie care nu te reprezinta! dar macar sunt altfel, de asta... de asta o fac! ei bine... poate ca nu e chiar asa... poate ca nu esti altfel, poate nu esti un ciudat... tu simti efectul asta pentru ca tu incerci sa fii altfel fata de ei, dar implicit identic cu tine si in acelasi timp identic cu ei. stai! sa nu razi! stii ce urmeaza, doar gandim la fel... fiecare suntem la fel la inceput? exact! fiecare isi alege drumul la departe cum vrea si doarme cum isi asterne. atunci ce ne determina pe majoritatea sa schimbam starea initiala? pai... ce te-a determinat pe tine sa revii la ea? toti par ca nu mai vor sa se mai intoarca la ea, in ea... si in majoritatea timpului sunt fericiti, iar tu mizerabil...
* poate e vorba aici ca... nu pot sa ma mai mint, sa imi zic ca ma simt bine, cand de fapt imi dau seama ca e un rationamenti si comportament autodeterminat si nu spontan. ok... dar acum descrii situatia si nu un raspuns, ca sa fiu mai exact: ce te face sa te intrebi, si mai ales ce anume te trezeste incat iti dai seama de ceea ce se petrece de fapt, ce iti reduce efectul narcotic al pseudoendorfinelor? momentul, poate, in care incep sa ii privesc pe restul ca pe reflexia mea in oglinda? probabil... plauzibil. nu e vorba neaparat de reflexie, pentru ca din momentul in care disociezi gestul actoricesc de strambatura reala... te lepezi de jocul scenic si privesti cu sictir, implicit nu mai faci, practic tu vad in ei ceea ce am si eu in mine cateodata exact! si mai ales ceea ce detest...
* problema ta acum este... ca nu mai poti sa revii, + apoi - apoi iar +... esti la a doua schimbare si deja resimti efectele secundare care incep sa devina permanente, esti obosit... problema e ca nu pot revenii pentru ca nu mai am cheia exact... nu mai ai capacitatea disimulativa fata de sine... adica... fata de tine!..si atunci... care din noi este cel negru si care e cel alb? eu unul prefer sa nu gandesc non-cromatic. unul a fost transparent si conformist, tu esti cel apropiat de sine iar eu sunt latura realista, naturalista a firii noastre. unul din noi l-am suprimat, asa ca... tu ai devenit mai constient de sine si eu mai sumbru. mereu la masa... dar niciodata castigator... asta e... pretul sigurantei, efectul precautiei.
* eu ti-am raspuns... acum tu. ce ne determina sa ne schimbam stare initiala? ce e starea initiala? concepem un copil asa cum concepe un fluture urmasul: ne asiguram ca avem toate cele necesare pentru ca sa poata creste. oul se dezvolta in larva, larva in ghem si apoi iese fluturele, asemenea si noi... suntem nestiutori si alaptati, apoi din patru labe urcam in doua picioare si incepem sa cunoastem ca daca pana acum anumite beneficii vin fara interdependente... de acum beneficiile mai mari au un cost... asa ca ne retragem in ghemul nostru si ne tesem o noua conditie prin care sa putem vietui alaturi de ceilalti. acum deja aratam la fel, zburam la fel si ne putem bucura de beneficiile comunitare... totusi unii fluturi ajung daunatori, precum moliile, iar altii ajung sa sacrifice totul pentru telul suprem, vietuind o zi doar... asta inseamna ca eu vreau sa devin din nou larva, sau ca ma transform in molie? tu... noi... am devenit un fluture care si-a taiat aripile si acum le poarta ca pe o peruca... ne e dor de vazduh si uneori mai zburam cu ceilalti si alte dati ratacim pe pamant, nu daunam dar nici nu ajutam deci... egal. nici nu te sacrifici pentru vreun tel... ti-ai sacrificat doar aripile, precum fluturii de noapte orbiti de lumina unui bec... si acum ramane doar sa caut, aici jos, cand toti zboara sus, lumina aceea... dar nu cea de la bec. ceva care poate nici nu exista sau poate intangibil... dar... oare vom reusi singuri?...

Foto: The butterfly by DarkAlaria69 [deviantart]

Random Thoughts Acces

* caut un cuvant, o sintagma, o fraza... orice, ceva care sa defineasca chestia. nu am fost si nu voi fi reodata geniu si nici orgolios nu m-am considerat vreodata. totusi uneori... vad lucruri, vad rotita aia care isi potriveste gaura in axul X si dintii pe clichetul Y si face sa mearga mororasul cuiva. imi place sa gasesc solutii si da... uneori mi se pare ca problemele mele nu isi au rezolvare in veci. dar destul despre mine... CHESTIA! da... acest aspect prezinta elemente recurente, social comune, banalitati si in varful colivei: disimulare involuntara, drept bomboana! sunt sigur ca tot nu sunt clar...
* e ciudat sentimentul pe care il am cateodata ca lumea mi se deschide in taine, am maruntele momente in care imi pare ca am acces la ceva mare la ceva dincolo. am alte momente cand ma stiu atat de nestiutor incat ma impusc, imaginar, direct in cap de ciuda. totusi se face ca in maruntele alea momente... am dreptate... si as vrea o data sa ma insel. mi se pare o responsabilitate prea mare pentru inconsecventa mea mentala.
* si daca ai crezut ca scapi... ei bine... mazgaleala asta tot la tine se refera, uneori ma si intreb daca iti dai seama ca de tine e vorba... revenind. te observ, uneori, alteori nu. te observ si analizez cateodata. in anumite dati se face ca vad anumite lucruri la tine si la tine si la tine. ma domina o imensa nerabdare sa ajung acolo sau sa iti zic hai sa grabim 2-3 pasi ca stim amandoi ca tot acolo se ajunge si uneori am impresia ca daca las lucrurile de la sine... acolo devine iminent si dependent doar de mod sau implicatii de accident. nu mai stiu exact ce sa caut sau in spre ce anume sa incep sa mut acolo-ul de acum... nu e vorba de plictis sau de rutina, uneori, chiar daca e acelasi joc, imi face si mie placere, uneori... totusi... ajungem acolo siii.... ce facem? chestiile standard... dupa care ne dam amandoi seama ca tot farmecul e in proces si ca am plecat din complicatii si s-ar ajunge la complicatii... uneori pierdem chiar prieteni buni asa...
* ei bine...chestia asta este de fapt maifestarea ta si teama mea. atat de greu imi gasesc azi comoditatea si largul meu incat as vrea sa nici nu respir cateodata, sa nu mai schimb absolut nimic! uneori vreau mai mult de la tine si mi-as dori sa impartim dimineti impreuna, o tigara, sau sa ne apropiem corpurile goale... dar de cele mai multe ori prefer sa ma opresc pentru ca nu stiu ce fac si sincer... nici tu nu stii ce vrei. cert e ca amandoi vrem sa fim safe si niciunul nu e dispus sa joace curat. stiu doar ca mi-ar placea sa tina...
* stii ce mi-ar placea? 2-3 zile pe drum 3-4 orase, blitz! poze, povesti... momente de tacere care impartasesc un peisaj deosebit.
* nu stiu ce sa vreau acum, pentru ca nu vreau sa imi mai doresc nimic, costa prea mult... stiu doar ca mi-e dor de multe lucruri... stiu ca mi-e dor sa am o preocupare daca nu se poate sa fie bine, macar sa stiu cum sa repar si chiar daca nu voi reusi decat in 60 de ani macar sa ma tina ocupat asta pana atunci...
* inconsecventa asta ma termina incet...
* deci... zi-mi tu care e cuvantual ala, hibrid, intre recurenta, comun si disimulare...? eu as zice simulacru... flirtul care nu e flirt si este totusi flirt, zambetul amar care nu e amar dar e amar... ceea ce vrei, pe care de fapt nu l-ai mai vrea, de teama, dar totusi ti-l doresti din placere... noi oricare am fi suntem un viciu cu aroma de simulacru. odata cu cunoasterea... apare sarpele asta care iti umbla pe sub haine... inconsecventa, indecidere, o coincidenta a contrastelor... un simulacru....