Random Thoughts Acces

* caut un cuvant, o sintagma, o fraza... orice, ceva care sa defineasca chestia. nu am fost si nu voi fi reodata geniu si nici orgolios nu m-am considerat vreodata. totusi uneori... vad lucruri, vad rotita aia care isi potriveste gaura in axul X si dintii pe clichetul Y si face sa mearga mororasul cuiva. imi place sa gasesc solutii si da... uneori mi se pare ca problemele mele nu isi au rezolvare in veci. dar destul despre mine... CHESTIA! da... acest aspect prezinta elemente recurente, social comune, banalitati si in varful colivei: disimulare involuntara, drept bomboana! sunt sigur ca tot nu sunt clar...
* e ciudat sentimentul pe care il am cateodata ca lumea mi se deschide in taine, am maruntele momente in care imi pare ca am acces la ceva mare la ceva dincolo. am alte momente cand ma stiu atat de nestiutor incat ma impusc, imaginar, direct in cap de ciuda. totusi se face ca in maruntele alea momente... am dreptate... si as vrea o data sa ma insel. mi se pare o responsabilitate prea mare pentru inconsecventa mea mentala.
* si daca ai crezut ca scapi... ei bine... mazgaleala asta tot la tine se refera, uneori ma si intreb daca iti dai seama ca de tine e vorba... revenind. te observ, uneori, alteori nu. te observ si analizez cateodata. in anumite dati se face ca vad anumite lucruri la tine si la tine si la tine. ma domina o imensa nerabdare sa ajung acolo sau sa iti zic hai sa grabim 2-3 pasi ca stim amandoi ca tot acolo se ajunge si uneori am impresia ca daca las lucrurile de la sine... acolo devine iminent si dependent doar de mod sau implicatii de accident. nu mai stiu exact ce sa caut sau in spre ce anume sa incep sa mut acolo-ul de acum... nu e vorba de plictis sau de rutina, uneori, chiar daca e acelasi joc, imi face si mie placere, uneori... totusi... ajungem acolo siii.... ce facem? chestiile standard... dupa care ne dam amandoi seama ca tot farmecul e in proces si ca am plecat din complicatii si s-ar ajunge la complicatii... uneori pierdem chiar prieteni buni asa...
* ei bine...chestia asta este de fapt maifestarea ta si teama mea. atat de greu imi gasesc azi comoditatea si largul meu incat as vrea sa nici nu respir cateodata, sa nu mai schimb absolut nimic! uneori vreau mai mult de la tine si mi-as dori sa impartim dimineti impreuna, o tigara, sau sa ne apropiem corpurile goale... dar de cele mai multe ori prefer sa ma opresc pentru ca nu stiu ce fac si sincer... nici tu nu stii ce vrei. cert e ca amandoi vrem sa fim safe si niciunul nu e dispus sa joace curat. stiu doar ca mi-ar placea sa tina...
* stii ce mi-ar placea? 2-3 zile pe drum 3-4 orase, blitz! poze, povesti... momente de tacere care impartasesc un peisaj deosebit.
* nu stiu ce sa vreau acum, pentru ca nu vreau sa imi mai doresc nimic, costa prea mult... stiu doar ca mi-e dor de multe lucruri... stiu ca mi-e dor sa am o preocupare daca nu se poate sa fie bine, macar sa stiu cum sa repar si chiar daca nu voi reusi decat in 60 de ani macar sa ma tina ocupat asta pana atunci...
* inconsecventa asta ma termina incet...
* deci... zi-mi tu care e cuvantual ala, hibrid, intre recurenta, comun si disimulare...? eu as zice simulacru... flirtul care nu e flirt si este totusi flirt, zambetul amar care nu e amar dar e amar... ceea ce vrei, pe care de fapt nu l-ai mai vrea, de teama, dar totusi ti-l doresti din placere... noi oricare am fi suntem un viciu cu aroma de simulacru. odata cu cunoasterea... apare sarpele asta care iti umbla pe sub haine... inconsecventa, indecidere, o coincidenta a contrastelor... un simulacru....

À la Kafka...

* nu stiu/cred daca termenul de prizonier este tocmai cel potrivit aici. faptul ca suntem unde suntem fiecare , desi traim o iluzie similara, este in esenta un fapt benevol... omul este suma actiunilor sale si chiar asa este. unii vorbesc de destin altii de Karma, altii vorbesc despre noroc.nu cred in niciuna dintre aceste inventii ale comoditatii omenesti. OMUL nu are un destin, el are puterea de a alege.
*e drept, nu poti sa alegi cand sa te nasti si unde, cand sa ninga si cand sa se opreasca ploaia. in sinea si micimea ta de ipocrit si egocentrist ce esti tu, OMUL, traiesti imensa minciuna ca TU esti TOTUL. vrei sa crezi ca, intr-o clipita inchizand ochii, toate porblemele si tot ce nu iti convine vor dispararea cand ii vei redeschide. e o lumea intreaga... un intreg Univers, afara, complet diferit de cum il vezi. e REAL, palpabil, logic in felul lui propriu haotic dar ordonat. pe cand tu... esti o minciuna. un om trist si patetic cu prea multe masi, cu prea multe pretentii. poti doar incerca sa deschizi o data ochii cu adevarat si sa VEZI ce e afara. fara sa mai schitezi si sa pictezi o suma de falsuri peste imaginea pura si tulburatoare a lumii reale.
* la un moment dat ai deschis ochii... si dupa un timp nu mai stii sigur ce e mai bine: orb si ignorant cum erai cand traiai prin si mesterind iluzii, sau omul mic, inspaimantat si negativist care ai devenit in momentul in care imaginea colosala, dura si dureroasa te-a coplesit zdrobindute de suprafata pamantului. cu greu ai reinceput sa respiri ascultadu-ti bataile inimii cu urechea lipita de pamant. nu stii sigur daca tanjesti dupa mireasma imbietoare a minciunii optimiste de altadata, pentru ca acum stii ca greseai. acum... esti doar o umbra. stii ca sa fii astfel, este bine desi mereu ai sperat ca realitatea sa fie un loc cu mult mai bun. in timp te adaptezi, te ridici, si usor incepi sa privesti in jur, cautand un ciot macar de care sa te poti agata... cu care sa poti incepe sa te ridici.
* unii raman spanzurati. altii cedeaza si se intorc in neantul iluziei. unii totusi incep sa priveasca in jur mai atenti, cautand alte mijoace sa surmonteze presiunea realului escaladand cu sete pentru o gura de aer. la un moment data nici nu mai stii cand ai inceput sa urci, de cate ori ai mai cazut, pe unde ai urcat si unde ai ajuns exact. totusi... te-ai acomodat si oarecum integrat in decorul dezolant si sterp. ai reusit deja atunci sa intelegi mai mult. ai invatat astfel cum este bine si ce este rau. nu mai stii sigur cand ai ras ultima data dar... decat sa o faci fals acum preferi sa nu o mai faci. pentru ca ai invatat ce este fals si ce este real. ai inceput deja sa iti smulgi pleninul care s-a inradacinat atata timp in tine spurcandu-ti fiinta si acum... supravietuiesti.
* realizezi in acel punct ca ai invatat o sumedenie de lucruri pe drum... dar ca nu stii defapt nimic. ca lucrurile trebuie sa mearga bine dar merg rau. ai invatat ca nici un varf pe care ai ajuns nu era cel mai inalt si ca desi lucrurile au o ordine normala si logica TOTUL este paradoxal.ai aflat ca normalitatea este o serie de ciocniri in lant, accidentale. ai aflat ca anormalitatea este in fapt exact momenutl in care crezi ca ai ajuns la capat de drum sau ca ai aflat in sfarsit raspunsul cautat. pentru ca niciodata nu se sfarseste cautarea si supravietuirea in sine este insusi procesul de a trai. atunci poate pentru prima data INTELEGI ca o viata nu va fi niciodata indeajuns sa ajungi ACOLO sau sa iti permiti sa te opresti la capat. alergi, innoti mereu pentru ca daca te opresti te vei ineca.
* acum deja iti explici aproape tot si inveti din asta ca totul are sens. dar in fapt nu intelegi nimic, caci dincolo de intelegerea aceasta primara se afla un alt sens obscur care ti-l vei releva si dincolo de acesta... un altul.
* nimic nu este in zadar sau inutil, dar este un tot nesfarsit, pe care un OM ,intr-o viata mica si nesemnificativa, nu ii poate cuprinde cu intelegerea lui macar o infimitate. nu putem alege absolut orice, dar noi suntem cei care alegem sa traim, sa supravietuim sau sa renuntam, iar ceea ce ne va surprinde este ca ne vom da seama ca oricare era alegerea noastra.. aceea este ordinea normala a Universului, fara destine, fara predestinare. doar o ordine haotica in care totul prinde sens prin insusi nonses, caci orice lucru necunoscut este inutil pana ce va fi descoperit la fel cum o viata va capata sens doar dupa ce va fi traita.