Sub bataia falsa a ceasului...

* exista momente in care Omul ramane suspendat, agatat in cotidian, sperand spre viitor si ratacit in amintiri. uneori mai mult... pare ca intregul mecanism universal a suferit o defectiune si ai cazut din cusca ta, din tamburul in care obisnuiai sa alergi neincetat. te-ai trezit singur si deziluzionat. surprins, la marginea abisului, caltinandu-te, gata sa te lasi inghitit de necunoscut.
* ochiul urmeaza lenes cum norii se plimba de-a lungul perdelei, lumina puternica penetreaza tesatura asternandu-ti pe chip norii. ochii privesc mai apoi dincolo de tesatura, cautand parca sa surprinda realul. imaginea acelereaza sub adierea lina care atrage si respinge perdeaua, dezordonat, cand monoton, cand accelerat, la fel cum gandurile de care te-ai lasat furat incep sa iti dinamicizeze bataile inimii, in acelasi ritm dezordonat... buzele se desprind usor si desclestand si dintii, gura ramane intredeschisa, sorbind cu nesat aerul pe care perdeaua in aduce incet in camera. un strigat mut.
* ceasul de pe perete pare sa fi cedat. in ritm contrastant, limbile sale poarta timpul de-a lungul camerei, al carei ecou pare sa loveasca usor urechea, ca intr-o incantatie hipnotizanta. praful timpului asternut pe secundar pare sa  apese cu presiune si limbile ceasului se incapataneaza sa incetineasca curgerea normala. la final, intr-unul din ciclurile in care limbile ceasului plimba trecerea timpului, determinandu-i miscarea sipralata, intr-unul din urcusuri, limba cedeaza. incepe sa coboare, sa traga timpul inapoi, apoi sa il ridice incet, mai lent, mai greori, mai rezonant, mai contrastant, ca apoi sa cada din nou pana ce doar sunetul, fals si dereglat, neacomapniat de miscare, ajunge sa tina timpul in loc.
* perdeaua se unduieste lin si norii curg neincetat. ochii privesc deja fix, inert. gandurile au incetat. totul pare sa se fi oprit. muschii inimii par a fi cedat odata cu secundarul si intreg pieptul, impietrit, se zuguie sub bataia falsa a ceasului.... pana ce se sfarma... lasand un gol imens.

À la Kafka...

* nu stiu/cred daca termenul de prizonier este tocmai cel potrivit aici. faptul ca suntem unde suntem fiecare , desi traim o iluzie similara, este in esenta un fapt benevol... omul este suma actiunilor sale si chiar asa este. unii vorbesc de destin altii de Karma, altii vorbesc despre noroc.nu cred in niciuna dintre aceste inventii ale comoditatii omenesti. OMUL nu are un destin, el are puterea de a alege.
*e drept, nu poti sa alegi cand sa te nasti si unde, cand sa ninga si cand sa se opreasca ploaia. in sinea si micimea ta de ipocrit si egocentrist ce esti tu, OMUL, traiesti imensa minciuna ca TU esti TOTUL. vrei sa crezi ca, intr-o clipita inchizand ochii, toate porblemele si tot ce nu iti convine vor dispararea cand ii vei redeschide. e o lumea intreaga... un intreg Univers, afara, complet diferit de cum il vezi. e REAL, palpabil, logic in felul lui propriu haotic dar ordonat. pe cand tu... esti o minciuna. un om trist si patetic cu prea multe masi, cu prea multe pretentii. poti doar incerca sa deschizi o data ochii cu adevarat si sa VEZI ce e afara. fara sa mai schitezi si sa pictezi o suma de falsuri peste imaginea pura si tulburatoare a lumii reale.
* la un moment dat ai deschis ochii... si dupa un timp nu mai stii sigur ce e mai bine: orb si ignorant cum erai cand traiai prin si mesterind iluzii, sau omul mic, inspaimantat si negativist care ai devenit in momentul in care imaginea colosala, dura si dureroasa te-a coplesit zdrobindute de suprafata pamantului. cu greu ai reinceput sa respiri ascultadu-ti bataile inimii cu urechea lipita de pamant. nu stii sigur daca tanjesti dupa mireasma imbietoare a minciunii optimiste de altadata, pentru ca acum stii ca greseai. acum... esti doar o umbra. stii ca sa fii astfel, este bine desi mereu ai sperat ca realitatea sa fie un loc cu mult mai bun. in timp te adaptezi, te ridici, si usor incepi sa privesti in jur, cautand un ciot macar de care sa te poti agata... cu care sa poti incepe sa te ridici.
* unii raman spanzurati. altii cedeaza si se intorc in neantul iluziei. unii totusi incep sa priveasca in jur mai atenti, cautand alte mijoace sa surmonteze presiunea realului escaladand cu sete pentru o gura de aer. la un moment data nici nu mai stii cand ai inceput sa urci, de cate ori ai mai cazut, pe unde ai urcat si unde ai ajuns exact. totusi... te-ai acomodat si oarecum integrat in decorul dezolant si sterp. ai reusit deja atunci sa intelegi mai mult. ai invatat astfel cum este bine si ce este rau. nu mai stii sigur cand ai ras ultima data dar... decat sa o faci fals acum preferi sa nu o mai faci. pentru ca ai invatat ce este fals si ce este real. ai inceput deja sa iti smulgi pleninul care s-a inradacinat atata timp in tine spurcandu-ti fiinta si acum... supravietuiesti.
* realizezi in acel punct ca ai invatat o sumedenie de lucruri pe drum... dar ca nu stii defapt nimic. ca lucrurile trebuie sa mearga bine dar merg rau. ai invatat ca nici un varf pe care ai ajuns nu era cel mai inalt si ca desi lucrurile au o ordine normala si logica TOTUL este paradoxal.ai aflat ca normalitatea este o serie de ciocniri in lant, accidentale. ai aflat ca anormalitatea este in fapt exact momenutl in care crezi ca ai ajuns la capat de drum sau ca ai aflat in sfarsit raspunsul cautat. pentru ca niciodata nu se sfarseste cautarea si supravietuirea in sine este insusi procesul de a trai. atunci poate pentru prima data INTELEGI ca o viata nu va fi niciodata indeajuns sa ajungi ACOLO sau sa iti permiti sa te opresti la capat. alergi, innoti mereu pentru ca daca te opresti te vei ineca.
* acum deja iti explici aproape tot si inveti din asta ca totul are sens. dar in fapt nu intelegi nimic, caci dincolo de intelegerea aceasta primara se afla un alt sens obscur care ti-l vei releva si dincolo de acesta... un altul.
* nimic nu este in zadar sau inutil, dar este un tot nesfarsit, pe care un OM ,intr-o viata mica si nesemnificativa, nu ii poate cuprinde cu intelegerea lui macar o infimitate. nu putem alege absolut orice, dar noi suntem cei care alegem sa traim, sa supravietuim sau sa renuntam, iar ceea ce ne va surprinde este ca ne vom da seama ca oricare era alegerea noastra.. aceea este ordinea normala a Universului, fara destine, fara predestinare. doar o ordine haotica in care totul prinde sens prin insusi nonses, caci orice lucru necunoscut este inutil pana ce va fi descoperit la fel cum o viata va capata sens doar dupa ce va fi traita.