Pandemonium

* nu isi mai amintea exact cand a inceput sa umble pe strada in miezul zilei, absent si tulburat in acelasi timp de agitatia zilei, cu capul plecat in jos, intr-o parte, evitand orice privire. isi aminteste mereu linistea strazii din timpul noptii, dezbracata de animatia acestor scamatori si saltimbaci stradali ce iau parte la circul zilnic. usor incepe sa devina agitat... anxietatea pune incet stapanire pe intreg corpul si... picioarele se incapataneaza sa ramana tepene si rigide, determinand un mers fortat, mana arcuita spre gura, purtand spre buze ultimele fumuri dintr-o tigara, incepe sa tremure vizibil, panica... ridica privirea, intalneste ochi, incepe sa caute cu privirea imprejur, frustrat de starea generala... continua sa inainteze manifestand din cand in cand ticuri nervoase.. forteaza pasii accelarand...
* 'asculta... niciodata nu o sa reusesti sa obti ceea ce iti doresti daca vei continua asa' i se parea ca i-a spus-o mai mult pe un ton ironic si acum intreaga conversatie il deranja vadit. 'ma intelegi gresit! ..nu urmaresc nimic pentru mine prin aceasta si nici nu am de gand sa salvez intreaga lume, nu vreau sa schimb nimic... vreau doar cateva clipe sa gasesc pe cineva cu adevarat interesat sa facem schimb de ochi. vreau macar un om, cu intentiile de rigoare, sa vada ce vad eu si sa observ.. daca se sperie, daca incepe sa planga sau o va lua ingrozit la goana'. s-a lasat incet pe spate, sprijinindu-se din nou de spatarul scaunului, incercand sa isi calmeze respiratia si lasand incet mainile sa i se scurga de pe masa, lichefiate de aceeasi neputinta care ii fransese si ultimul argument. 'vreau doar sa.. inteleg..' o spuse atat de incet incat i se paruse un gand cu glas tare. 'sa zicem paradoxal caa.. gasesti pe cineva' ii raspunse persoana de la masa pe un ton interesat, 'ce vei face cand iti va spune ca vede lucruri deosebite, de o frumusete cum ochii lui nu au vazut pana atunci..?', 'i-as lasa lui ochii, evident, si i-as lua pe ai lui... problema se va fi rezolvat atunci intelegand ca uratenia e in mine... iar el.. pentru interes si-ar fi castigat pe merit acesti ochi. sa ii scot de tot si sa nu pun nimic in loc ar fi o dovada de ignoranta si lasitate..' si lungind finalul ultimului cuvant lasa privirea sa urce din punctul in gol de concentrare pe chipul celuilalt care se preatea sa continue. 'nu prietene... sa iti scoti un ochi.. este lasitate! sa ii scoti pe amandoi inseamna resemnare.. iar daca tu imi zici ca nu ii poti scoate, desi ai vrea sa te poti resemna in cele din urma, inseamna ca ochii tai au vazut de asemenea frumuseti neintrecute dincolo de uratenile atroce de care povestesti. si acum inteleg... ceea ce vrei tu sa afli este daca povara ce o porti ar lua mintile cuiva... ai nevoie de dovada clara ca si noi rezistam la cantecul sirenelor tale si ca nu esti singurul care ar trebui sa le asculte... atunci ceea ce ceri tu este un risc pe care ma tem nimeni nu isi va perminte sa si-l asume.'
* noaptea e intuneric si sa simte in siguranta, mastile se vad mai putin in lumina slaba de iluminat stradal si par mai prietenoase iar fetele schimonosite de sub ele nu par a-s mai arata uratenia deloc. pasii se aud ritmati si clari si mersul este regulat... doar lumina farurilor il orbeste din cand in cand. rasufla usurat... pandemoniul diurn pare a fi la mii de kilometrii distanta... la capatul lumii poate.. cu ochii deschisi, putini inapti din cauza intunericului, merge agale mai departe satisfacut ca nu trebuie sa isi fereasca ochii, sa ii inchida ori sa se forteze... e liniste.

**Foto: Pan by AND_3 powered by www.DeviantArt[dot]com

Stop cadru... paradisiac

* se spune ca tot ce exista este frumos si bun, ca omul ar fi cel mai desavarsit. paradisul, Edenul, nu e altceva decat creatia demiurgului. si intradevar, creatia sa, este deosebita!...
* totusi intr-o zi Eva uitandu-se in jurul sau a descoperit... oglinda. o oglinda de cristal, cu rama de bronz infatisand un sarpe care strangea ochiul de sticla intr-o pirnsoare, muscandu-si coada. curioasa din fire, fascinata de imaginea exterioara a propiei persoane, a pierdut ore in sir uitandu-se la ea. oglinda... o mintea. si cum tot atingea ogilnda si se tot mira.. a spart-o! si mii de cioburi cioburi i-au intrat adanc in ochi. imaginea s-a inrosit si incetosat, s-a intunecat si ingustat si s-a dispersat in unghiuri reale si cele iluzorii ale reflexiilor cioburilor de sticla. totul in jur arata acum, pentru ea, groaznic.
* Adam era inca in covalescenta, pansat tot pe piept, cum demiurgul i-a scos coasta, cam stangaci, nu era doctor de fel ci artist. dorinta Evei de a vedea frumos din nou o facea sa schimbe tot in jur si sa taie cu privirea astfel incat imaginea sa fie din nou placuta vazului ei, acum alterat. gasindu-l pe Adam intins, speriata si socata de imaginea hada a companionului ei de Eden a inceput sa il taie din priviri adanc pe chip, pe pieptul bandajat... l-a taiat adanc, pana in inima, trecand de pansament, prin locul lipsa al coastei... a trecut un timp si cum Adam o iubea prea tare nu a putut sa nu o ierte.. caci in cele din urma.. Eva a inteles blestemul ce avea sa il poarte privirea ei de atunci... astfel incat... Adam si-a scos ochii din cap, si i-a ascuns in piept... i-a scos ca sa nu mai vada nimic daca Eva lui nu putea sa vada frumosul paradisiac.... si astfel... indiferenta lui oarba si ascutimea ochilor ei au transformat Paradisul in Prozaic.
* totusi... se zice ca unii oameni mai reusesc inca sa vada faramele paradisului uitat, pe semne ca dupa atata timp ochii unora au crescut la loc sau s-au mai clatit genetic de cioburi. se pare ca ascestia, precum si demiurgul, sunt artisti... poate de aceea. si uite ca.. prin creatia lor au reusit sa surprinda cadre din jurul nostrul prin care ne arata cum sa privim, niste ochelari corectori a caror lupa schimba imaginii coloritul, forma si esteticul per ansamblu. si altii au reusit sa ma vada, sa deosebeasca dar... lipsiti de talent au cazut in disgratie, batjocoriti de ceilalti fie din considerente de nebunie, fie considerati impostori ai artistilor cu dar. astfel s-au inchis, acesti observatori proscrisi, si au prins ura pe artisti.
* au vrut artistii sa rezugraveasca tot tabloul. observatorii proscrisi s-au opus.. din gelozie. si lumea a ramas la fel de urata in continuare.

* se zice ca... nu exista oameni urati... ci doar persoane care nu stiu sa ii priveasca. se zice ca nu sunt oameni ne-fotogenici... ci doar fotografi neindemanatici... orice artist care considera un kitsch apreciat de toti ARTA... se insala amarnic. ARTA nu desemneaza realitatea... ci frumosul, Edenul. Artistul este imaginea umana a demiurgului; imaginile grotesti aplaudate la scenda deschisa sunt de fapt niste falsuri artistice ale unor artisti impostori care redau uratul pentru ochii orbi si ciobiti ai celor afectati inca de blestemul edenic. adevarata opera de arta incepe cu momentul in care te opresti din a mai gasi in jurul tau ceea ce vrei sa vezi si sa privesti receptiv si impartial, dincolo de zgarieturi si peticeli... intreg tabloul si... din faramele frumusetii paradisiace sa iti descrii imaginea Edenului peirdut. poti sa privesti si sa redai o imagine... dar nicicum sa recreezi... exista un singur artist demiurg... copierea acestuia e pedepsita prin blestem... in uraciune si amar.

* insangerati amandoi... imbratisati... Adam si Eva privesc amurgul macabru coclit de rosala si de miros metalic.
Foto: Venore by Ethernity - powered by www.deviantart.com