Camera apare difuză iar dogoarea propriului corp o simţea inconfortabilă. De afară se aud zgomotele oraşului, care nu pare să adoarmă vreodată; dar aici se simte totuşi în siguranţă. Deşteptarea această falsă şi reveria care te rătăceşte încă prin aşternuturi îi determină o angoasă seacă. E ora 3.. broboanele de pe tâmple încep să devină reci, luciditatea se strecoară perfid şi odată cu ea şi iritabilitatea.
Se întreba de ce s-a trezit oare. Îşi deschise ochii, nu mai are niciun sens să îi ţină închişi acum şi privea absent luminile şi umbrele de pe pereţii camerei. Nu era acasă, rupt din somnolenţa, abia acum realiza. Lângă el ea dormea liniştită, un somn adânc; abia o auzea respirând. Se întoarse către ea şi încerca acum, pe întuneric, să îi desluşească chipul.
E ciudat cât de vulnerabili suntem atunci când dormim.. Ziua se încheie şi o dată cu înserarea, corpul începe treptat să renunţe în a mai opune rezistenţă oboselii. Gândurile atârnă inert, iar printre ele îşi face loc ziua de mâine. Aşezăm capul pe pernă şi încercăm să îndepărtăm gândurile, care brusc, încep să abunde gândirea, ca o ultimă răbufnire a lucidităţii înainte de a fii răpusă de somn. În cele din urmă ne lăsăm în voia oboselii, ne dezarmăm de inhibiţii şi de autocontrol, lăsăm de o parte armurile şi armele, desprindem încet masca după mască, renunţăm pe moment la expectanţe şi la frici. Astfel, în urmă, rămâne un OM.. gol şi vulnerabil, un Adam sau o Eva arhaici, rătăciţi în vulgaritatea şi nesiguranţa realităţii, o umbră vie a existenţei plăpânde a umanităţii.
Ora 4 şi jumătate.. deja. Începe să îşi dea seama ce înseamnă totuşi să dormi lângă cineva, să vrei să dormi lângă cineva. I se pare iritant şi oarecum inedit ce i se intervede în acest moment. Toate aceste lucruri, tot acest ritual, această Via Dolorosa spre tărâmul lui Oneiros şi Hypnos, această aparenţă depreciere şi totodată regresie către genuin, sunt experienţe personale şi intime şi... totuşi căutăm să le împărtăşim! De ce? Frivolitatea şi ludicul erotismului pare să fie un dar pe care îl împărtăşim cu atâta selectivitate, iar această experienţă autentică, lăuntrică de gestaţie originară, suntem dispuşi să o împărtăşim atât de uşor..
Nu ştia acum, uitându-se la ea, cum să simtă şi să se simtă faţă de ea, vulnerabil? Deşi îi era dragă şi se ştia îndrăgit, ipostaza lui de acum, îi părea că trădează tot sensul împărtăşirii, simţea cum îi penetrează încrederea şi intimitatea aceasta, analizându-i vulnerabilitatea!
Ce lucru banal aparent şi totuşi câtă umanitate această împărtăşire! Şi era ora 5 şi el pierdea vremea treaz!
O mână timidă şi fără vlagă a început să îi anine firele rătăcite după ureche, iar odată cu ea, o briză uşoară şi rece, strecurată prin geamul deschis, îi liniştii tumultul şi dogoarea. Mâna conţină să îl atingă monoton până ce pleoapele se îngemănară, iar ritmul somnolent al atingerilor s-a transformat în respiraţia liniştită, dezarmantă şi pe moment sunt iar ei doi, Adam şi Eva, rătăcind prin puzderia de stele al Universului ne creat.
